Regatul Arabiei Saudite

Atenţionare de călătorie - Qatar - disfuncții în tranzitarea frontierelor

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care doresc să călătorească și să tranziteze frontierele Statului Qatar că, momentan, frontierele terestre, aeriene sau navale cu Regatul Arabiei Saudite sunt închise, urmând ca măsuri similare să fie luate de marţi, 6 iunie 2017 și de Emiratele Arabe Unite și Regatul Bahrain (sau alte state care vor decide întreruperea relațiilor diplomatice cu Statul Qatar), iar legăturile aeriene către și dinspre Republica Arabă Egipt și Yemen sunt întrerupte.

 

Privind zborurile companiei Qatar Airways, cele şase ţări arabe - Bahrain, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Republica Arabă Egipt, Yemen și Libia - şi-au închis sau îşi vor închide de marţi, 6 iunie 2017, spaţiul aerian pentru cursele acestei companii pe rutele spre şi dinspre Doha.

 

Cursele aeriene ale companiei qatareze sunt însă operaţionale spre şi dinspre Europa, inclusiv către România, momentan nefiind afectate zborurile pe ruta Doha - Otopeni, Bucureşti şi retur.

 

Ca urmare, recomandăm celor interesați să se informeze cu privire la condițiile specifice punctului de frontieră de pe traseu și să ȋși rezerve timp suplimentar de așteptare sau să ȋși anuleze călătoria spre aceste țări.

 

Cetățenii români afectați de situație pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Doha: +97470445254 și +97444934848, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al Ambasadei României la Doha: +97455876606. Ambasada României în Qatar și Ministerul Afacerilor Externe vor continua să urmărească cu atenție situația și vor informa prompt cetățenii români cu privire la ultimele evoluții.

 

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://doha.mae.ro și www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” și „Google Play”), care oferă informații utile si sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”. 


1. Informaţii generale

Atragem atenţia cetăţenilor români care doresc să călătorească în Regatul Arabiei Saudite că există un risc crescut al atacurilor teroriste.

Atacurile teroriste pot viza obiective strategice, personalităţi locale, dar şi turişti străini – în speţă occidentali sau cetăţenii care lucrează în cadrul companiilor străine din această ţară.

Principalul factor de risc îl reprezintă organizaţia teroristă Al Qaeda, care îşi are baza în Yemen-ul vecin şi militanţii şi simpatizanţii locali ai grupării radicale sunnite ISIS.

Pentru a evita situaţiile neplăcute care pot apărea în cadrul deplasării dumneavoastră în Arabia Saudită, este indicat să vă informaţi în prealabil asupra situaţiei de securitate din zonă! În acest sens, accesaţi periodic pagina web a Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro).
 


2. Contactarea autorităţilor române

Dacă doriţi să călătoriţi în Arabia Saudită sau vă aflaţi deja pe teritoriul său, vă recomandăm ferm să vă adresaţi Ambasadei României din Arabia Saudită la telefonul 00966 1126 304 56 sau 00966 533 831 607 şi să vă anunţaţi prezenţa în regiune, comunicând coordonatele dumneavoastră pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Atenţionăm cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc, că o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în astfel de zone sunt reduse.
 


3. Alte recomandări

Vă recomandăm cu insistenţă să vă încheiaţi asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă atunci când vă deplasaţi în Arabia Saudită!

Pentru siguranţa dumneavoastră, în cazul în care călătoriţi sau vă aflaţi deja în această ţară:

  • Manifestaţi în permanenţă un grad sporit de vigilenţă;
  • Respectaţi cu strictete codul islamic privind îmbrăcămintea evitând astfel lezarea sensibilităţilor locale;
  • Evitaţi locurile publice şi hotelurile care nu au un sistem de protecţie adecvat;
  • Evitaţi locurile în care prezenţa cetăţenilor occidentali este neobişnuită (adunări locale/tribale, aglomerări religioase din proximitatea moscheelor, pieţe locale etc)
  • Nu va deplasaţi pe timpul nopţii, in cartiere periferice sau in zone izolate ale ţării;
  • Recurgeţi la operatori turistici acreditaţi atunci când vă planificaţi o călătorie în Arabia Saudită;
  • Nu vă implicaţi în dispute;
  • Pentru informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate, vă recomandăm să vă adresaţi Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

 

Ziua Naţională

21.11.2019

Dragi compatrioţi, Cu prilejul celebrării Zilei Naţionale a României, Ambasada României în Arabia Saudită va organiza în seara zilei de duminică, 1 …

Regimul de călătorie aplicabil cetăţenilor terţi membri de familie ai cetăţenilor UE/SEE/CH

16.08.2019

Anexa MI nr. G5-2/6285/01.08.2019 1. RO: Regimul de călătorie aplicabil cetăţenilor terţi membri de familie ai cetăţenilor UE/SEE/CH Potrivit…

Alegerile europarlamentare, 26 mai 2019

23.05.2019

Alegerile europarlamentare, 26 mai 2019 Duminică, 26 mai 2019, vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European (PE). Dispoziții legale în privința…