Comunitatea românească

Proiecte MAE pentru comunitate

 

 

METODOLOGIE

privind organizarea alegerii delegaţilor la Congresul Românilor de Pretutindeni

 

Capitolul I - Dispoziţii generale

 

 

Articolul 1

(1) În conformitate cu prevederile art. 8 din Legea privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni nr. 299/2007, republicată, se organizează, anual, sub egida Parlamentului României, în ţară sau în străinătate, Congresul Românilor de Pretutindeni, numit în continuare Congresul.

(2) În cazul în care se decide organizarea acestuia în străinătate, Congresul se organizează cu consimţământul autorităţilor statului în care urmează să se desfăşoare.

(3) Congresul se organizează cu cel puţin 5 luni înainte de data de desfăşurare a alegerilor parlamentare în România.

 

Articolul 2

(1) Convocarea Congresului se realizează de Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la propunerea Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor şi Comisiei românilor de pretutindeni din Senat, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, numit în continuare D.P.R.R.P.

(2) Cheltuielile privind organizarea şi desfăşurarea Congresului se asigură din bugetul Camerei Deputaţilor.

 

Articolul 3

(1) Cu prilejul primei sale reuniuni, Congresul îşi desemnează organele de conducere şi elaborează regulamentul de funcţionare.

(2) Congresul alege Consiliul Românilor de Pretutindeni, organ cu caracter de reprezentare, care reuneşte reprezentanţii legitimi ai românilor de pretutindeni.

 

Capitolul II - Proceduri organizatorice preliminare

 

Articolul 4

(1) În vederea organizării primei ediţii a Congresului, Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului constituie, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, un Secretariat tehnic al Congresului.

(2) Ministerul Afacerilor Externe, prin D.P.R.R.P. şi misiunile diplomatice ale României, aduc la cunoştinţa comunităţilor româneşti procedura de înscriere a delegaţilor la Congres, prin publicarea pe site-urile proprii şi prin orice alte mijloace de comunicare disponibile, a prezentei Metodologii.

 

 

Capitolul III - Depunerea candidaturilor pentru obţinerea mandatelor de delegaţi

 

Articolul 5

(1) Delegaţi la prima ediţie a Congresului pot fi toţi cei care fac parte din categoria românilor de pretutindeni în sensul prevăzut de Legea nr. 299/2007, republicată, și care transmit Secretariatului tehnic al Congresului, până la o dată stabilită de comun acord, sub semnătură proprie, următoarea documentaţie:

a) o solicitare de reprezentare a comunităţii româneşti din statul de reşedinţă, în nume propriu, însoţită de documentele prevăzute la art. 5 alin.(2) din prezenta Metodologie;

b) o listă de minimum 500 de susţinători unici din statul de reşedinţă, care fac parte din categoria românilor de pretutindeni, în sensul prevăzut de Legea nr. 299/2007, republicată, conform prevederilor art.5 alin.(3) din prezenta Metodologie;

c) candidaţii trebuie să fie români de pretutindeni în sensul prevăzut de Legea nr. 299/2007, republicată, să fie rezidenţi ai statului respectiv şi să fi împlinit, până în ziua depunerii candidaturii, inclusiv, vârsta de cel puţin 18 ani.

 

(2) Dosarele candidaţilor vor cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele documente:

a) copie a unui act de identitate valabil al candidatului, emis de autorităţile statului de cetăţenie;

b) copie a actul de rezidenţă/domiciliu atestând rezidenţa în statul pentru care se depune candidatura;

c) declaraţia pe proprie răspundere prevăzută în Anexa nr. 1 la prezenta Metodologie;

d) declaraţie pe proprie răspundere prevăzută în Anexa nr. 2 la prezenta Metodologie;

e) lista de susţinători prevăzută la art. 5 alin.(1).

 

(3) Lista susţinătorilor este act public, sub sancţiunea prevăzută de art. 326 din Codul penal.  Lista susţinătorilor trebuie să cuprindă numele şi prenumele, precum şi semnătura acestora. Susţinătorii trebuie să facă parte din categoria românilor de pretutindeni, în sensul prevăzut de Legea nr. 299/2007, republicată, să fi împlinit 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv şi să fie rezidenţi în statul respectiv.

 

(4) Candidatura este admisă doar într-un singur stat, însoţită de o singură listă.

 

(5) Nu pot candida membrii/reprezentanţi ai partidelor politice din România şi funcţionarii publici angajaţi ai statului român care desfăşoară activităţi în străinătate, adică personalul contractual, persoanele care deţin funcţii instituţionale sau colaboratori şi salariaţi ai acestora.

 

(6) Lista delegaţilor se face publică, conform art. 4 alin.(2) din prezenta Metodologie, cu cel puţin 6 săptămâni înainte de data desfăşurării Congresului.

 

(7) Secretariatul tehnic al Congresului transmite delegaţilor invitaţii nominale la Congres cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfăşurării acestuia.

 

 

 

Capitolul IV - Dispoziţii finale

 

Articolul 6

(1) Ministerul Afacerilor Externe, prin D.P.R.R.P., Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor şi Comisia românilor de pretutindeni din Senat elaborează proiectul Metodologiei şi îl supun dezbaterii publice.

(2) Ca urmare a dezbaterii publice, se elaborează Metodologia, care se aprobă în şedinţă comună a Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor şi a Comisiei românilor de pretutindeni din Senat.

 

 

 

 

 

 

 

   Anexa 1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DECLARAŢIE

 

 

 

 

 

 

Subsemnatul …………………………………………… domiciliat în ………………………….

 

născut la data de …….............................. în comuna/oraşul/municipiul ………………………...

 

judeţul ………………………..… posesor al CI(BI) seria …………… nr …………..………….

 

declar pe propria răspundere că toate datele şi semnăturile cuprinse în prezenta listă, care are un număr de ……… poziţii, corespund realităţii.

 

 

 

 

 

 

 

 

            Data                                                                                        Semnătura

 

Anexa 2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

 

 

 

 

 

 

Subsemnatul        ……………………………………     cu     domiciliul     permanent     în

 

………………….…localitatea …….............................. str. …………………………...……... nr …… bl. …… ap. ……. sectorul/judeţul ………………..… codul poştal……………..posesor al actului de identitate…… seria …………… nr. …………..…………. codul numeric personal

 

……………..………………. cu reşedinţa temporară în ………………………….….., declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 326 din Codul Penal cu privire la falsul în declaraţii, că nu am înscrisuri în cazierul judiciar.

 

 

 

 

 

 

 

 

            Data                                                                                        Semnătura

Ziua Naţională

21.11.2019

Dragi compatrioţi, Cu prilejul celebrării Zilei Naţionale a României, Ambasada României în Arabia Saudită va organiza în seara zilei de duminică, 1 …

Regimul de călătorie aplicabil cetăţenilor terţi membri de familie ai cetăţenilor UE/SEE/CH

16.08.2019

Anexa MI nr. G5-2/6285/01.08.2019 1. RO: Regimul de călătorie aplicabil cetăţenilor terţi membri de familie ai cetăţenilor UE/SEE/CH Potrivit…

Alegerile europarlamentare, 26 mai 2019

23.05.2019

Alegerile europarlamentare, 26 mai 2019 Duminică, 26 mai 2019, vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European (PE). Dispoziții legale în privința…